În prima parte a acestei cărţi am încercat să descriu natura celor două moduri de existenţă, cel bazat pe a avea și cel bazat pe a fi, precum și consecinţele pe care predominanţa unuia dintre ele le are asupra stării de bine a omului. Am ajuns la concluzia că deplina umanizare a omului necesită trecerea de la orientarea centrată pe posesie la orientarea centrată pe activitate, de la egoism și egocentrism la solidaritate și altruism. În partea a doua a cărţii, am dorit să fac unele sugestii practice referitoare la pașii care ar putea fi utili în pregătirea efortului de a ne îndrepta spre această umanizare.
Discuţia asupra pașilor de urmat în practicarea artei de a fi trebuie să înceapă cu întrebarea de al cărei răspuns depinde orice practică, și anume: care este scopul vieţii? Care este sensul vieţii pentru om?
Dar este aceasta o întrebare cu adevărat importantă? Există vreun motiv pentru a vrea să trăiești și, dacă nu am avea un asemenea motiv, oare mai curând n-am trăi?
…
Că vrem să trăim, că ne place să trăim, acestea sunt realităţi care nu au nevoie de nicio explicaţie. Dar, dacă întrebăm cum vrem să trăim — ce dorim de la viaţă, ce îi dă vieţii sens pentru noi — atunci, într-adevăr, avem de-a face cu întrebări (care sunt mai mult sau mai puţin aceleași) la care oamenii dau răspunsuri diferite. Unii vor spune că își doresc iubire, alţii vor alege puterea, alţii siguranţa, alţii plăcerea simţurilor și confortul, alţii faima; dar cei mai mulţi vor fi probabil de acord cu afirmaţia că ceea ce își doresc este fericirea. Majoritatea filosofilor și teologilor consideră că acesta este scopul strădaniilor umane. Totuși, dacă fericirea are conţinuturi atât de diferite, care se exclud reciproc de cele mai multe ori, așa cum sunt cele menţionate mai sus, ea devine o abstracţiune și, astfel, mai curând inutilă. Important este să cercetăm ce înseamnă termenul „fericire“ pentru omul de rând, ca și pentru filosof.
Printre toate acestea concepte diferite de fericire există o perspectivă împărtășită de cei mai mulţi gânditori: suntem fericiţi dacă dorinţele ne sunt îndeplinite sau, altfel spus, dacă avem ce vrem. Diferenţele dintre perspective constau în răspunsul la întrebarea: „Care sunt acele trebuinţe a căror îndeplinire ne aduce fericirea?“ Ajungem, în felul acesta, la punctul în care întrebarea asupra scopului și sensului vieții ne conduce spre problema naturii trebuințelor umane.